
Odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, administrația americană a majorat considerabil tarifele la produsele importate din aproape toate regiunile lumii, arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
În prezent, rata medie a tarifelor vamale aplicate produselor importate în SUA a crescut de la 2,3% în 2024 la 13,3% în 2025. Această majorare include atât tarifele sectoriale (de exemplu, 25% pentru autoturisme, 50% pentru oțel și aluminiu), cât și așa-numitele tarife reciproce, mai exact taxe compensatorii aplicate partenerilor comerciali precum și cele speciale pentru China și anumite produse din Canada și Mexic. Deși suspendarea tarifelor reciproce trebuia să expire la data de 9 iulie, Donald Trump a anunțat că prelungește perioada de negociere până la 1 august și subliniază că țările care nu ajung la un acord comercial cu…





