Ministrul Sănătății a
precizat că este de nepermis ca din cauza mizelor personale să fie compromiși
medici și asistente și cere Colegiului Medicilor să ia măsuri în acest
caz.

Spitalul de Urgență Sf Pantelimon din București FOTO: facebook
„Cel puţin până în acest moment noi nu am identificat ca
fiind vreo culpă medicală, dar nu vreau să mă antepronunţ până când Parchetul
nu pronunţă o concluzie, pentru că nu vrem în niciun fel de influenţăm
ancheta”, a declarat Rafila.
El a precizat că a fost „cu
siguranţă un conflict intern”. „Asta a fost şi concluzia Corpului de Control de
la Ministerul Sănătăţii, noi am cerut managerului un plan de măsuri care să
ducă la exercitarea coresponzătoare a atribuţiilor fiecărei persoane care este
în Comitetul Director al Spitalului”, a mai spus Rafila, precizând că
„neînţelegerile dintre cei din spital nu trebuie să afecteze în niciun fel
siguranţa pacienţilor,…