În luna ianuarie, România a importat 107.800 tone echivalent petrol (tep) de gaze naturale, în creștere cu 143,3% (+63.500 tep) față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, scrie serbia-energy.eu.
Producția internă de gaze naturale a totalizat, în prima lună a acestui an, 662.000 tep, fiind cu doar 0,1% mai mare decât cea din ianuarie 2023.
Potrivit estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, producția de gaze naturale este estimată să crească cu un ritm mediu anual de 3,6%, în perioada 2023-2026.
În ultima Prognoză a bilanțului energetic, CNSP prevede pentru 2024 o creștere a producției de gaze cu 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7% (la 8,15 milioane tep) și 2026 cu 3,8% (la 8,455 milioane tep).